Se întâmplă și la case mai mari. PRIMARUL orașului Montreal, ARESTAT pentru fraudă

Primarul de Montreal, Michael Applebaum, a fost arestat, în această dimineaţă, şi va fi audiat de anchetatori ai unităţii anticorupţie.

Arestarea primarului survine în cadrul anchetei privind multiple afaceri de corupţie, care afectează oraşul Montreal de peste un an, şi care au provocat demisia primarului precedent Gérald Tremblay, la 5 noiembrie.

Investigaţiile efectuate, în paralel, de comisia de anchetă publică Charbonneau şi de Unitatea Permanentă Anticorupţie (UPAC) a poliţiei au produs, de la începutul anului, numeroase dezvăluiri privind un sistem de corupţie ce implică atât responsabili ai Primăriei cât şi mai mulţi antreprenori în construcţii şi criminalitatea organizată.

Este vorba despre apeluri de oferte trucate, unii antreprenorii redirecţionând o parte din onorariile mari pentru partidul primarului precedent şi filiala din Montreal a mafiei italiene, care supraveghea funcţionarea acestei strategii.

Michael Applebaum a fost ales primar după ce a demisionat din partidul lui Tremblay, promițând că va combate corupția. Până în prezent, presa canadiană a dezvăluit doar nereguli minore pe care acesta le-ar fi comis ,prin faptul că nu a declarat tranzacţii imobiliare.


Se întâmplă și la case mai mari. PRIMARUL orașului Montreal, ARESTAT pentru fraudă

Comentarii

Comentarii

Lasă un răspuns